Cesiune la AMPA
Contractele de cesiune pentru suprafețe de apă reprezintă una dintre cele mai controversate și opace practici din administrarea resurselor acvatice din România. Aceste contracte, încheiate în baza Hotărârii de Guvern nr. 1076/2006 privind atribuirea în administrare a resurselor acvatice vii, respectiv a luciilor de apă în scopul exploatării piscicole, sunt gestionate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA). Ele conferă dreptul exclusiv de utilizare piscicolă a unui luciu de apă unei persoane fizice sau juridice, de regulă pentru perioade îndelungate (10–20 de ani).Probleme sistemice: Ce ar trebui reformat: Existența suprapunerilor instituționale: Contractele de cesiune sunt valabile chiar și în arii protejate (Delta Dunării, situri Natura 2000), fără avizul sau implicarea autorităților de mediu (ARBDD, APM-uri). De asemenea, autoritățile locale nu sunt implicate în negociere, deși multe lacuri aparțin domeniului public local, nu statului. Această stare de fapt creează haos administrativ, dispute legale, investiții blocate și o rețea de interese clientelare, care întreține status quo-ul. Desființarea ANPA, însoțită de o reformă a mecanismului de cesiune și transferul deciziei către structuri locale și intersectoriale, ar putea duce la o distribuție mai echitabilă și mai eficientă a resurselor acvatice. Contractele de cesiune pe suprafețe de apă reprezintă instrumente juridice prin care statul, prin intermediul unei autorități competente (în cazul României, ANPA), oferă unui operator economic sau unei entități publice dreptul de utilizare a unor suprafețe de apă în scopuri piscicole sau de acvacultură. Aceste contracte sunt, în teorie, reglementate de legislația națională și trebuie să respecte prevederile europene privind accesul echitabil și transparent la resursele naturale. Ce sunt contractele de cesiune pe ape în România? În România, ANPA este instituția care are atribuții legale în ceea ce privește atribuirea și gestionarea drepturilor de utilizare a resurselor acvatice vii și a amenajărilor piscicole. Contractele de cesiune se încheie de regulă pe termen lung (10–20 ani), permitând beneficiarului să exploateze resursa piscicolă și să desfășoare activități de acvacultură sau pescuit comercial în regim concesionar. Probleme sistemice identificate Comparație cu bune practici europene În alte state UE, concesionarea apelor este reglementată mai clar și este de regulă realizată de autorități regionale sau agenții independente, nu de instituții subordonate politic. De exemplu: Ce ar trebui făcut în România? Concluzie Contractele de cesiune, așa cum funcționează în prezent în România, au devenit o sursă majoră de corupție, blocaj instituțional și risipă de resurse. Fără reformă radicală în sistemul de alocare, monitorizare și control, orice alt efort de dezvoltare a acvaculturii este compromis. Transferul atribuțiilor către entități independente și implicarea comunităților locale în guvernanță sunt singurele soluții viabile pentru deblocarea potențialului real al sectorului.