Contractele de cesiune pentru suprafețe de apă reprezintă una dintre cele mai controversate și opace practici din administrarea resurselor acvatice din România. Aceste contracte, încheiate în baza Hotărârii de Guvern nr. 1076/2006 privind atribuirea în administrare a resurselor acvatice vii, respectiv a luciilor de apă în scopul exploatării piscicole, sunt gestionate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA). Ele conferă dreptul exclusiv de utilizare piscicolă a unui luciu de apă unei persoane fizice sau juridice, de regulă pentru perioade îndelungate (10–20 de ani).
Probleme sistemice:
- Lipsa transparenței în alocare:
Nu există o platformă publică completă, accesibilă, care să permită consultarea contractelor încheiate, a criteriilor de atribuire sau a punctajelor obținute de beneficiari. Majoritatea cesiunilor se fac prin „negociere directă”, nu prin licitație competitivă. - Atribuire discreționară:
În numeroase cazuri, contractele au fost atribuite către entități apropiate politic de conducerea ANPA sau către „firme de apartament” fără experiență piscicolă, dar cu influență locală. - Conflict între utilizatori:
Cesiunile ignoră frecvent utilizările multiple ale apei: turism, agrement, arii protejate, alimentare cu apă, irigații. Pescarii tradiționali, comunitățile locale și alte sectoare sunt excluse din procesul decizional. - Lipsa controlului:
ANPA nu verifică sistematic îndeplinirea obligațiilor contractuale: repopulări, menținerea biodiversității, protejarea malurilor, evitarea braconajului. Nu există sancțiuni efective pentru cesionarii care nu își respectă obligațiile. - Blocarea investițiilor:
Numeroase firme au cesionat luciuri de apă fără să investească efectiv în piscicultură sau acvacultură, dar au păstrat controlul exclusiv, blocând accesul altor investitori reali.
Ce ar trebui reformat:
- Publicarea registrului național al contractelor de cesiune, cu harta digitală, titulari, datele contractului, scop, obligații și raportări anuale.
- Separarea cesiunii pentru pescuit de cea pentru acvacultură: pescuitul (resursă comună) trebuie reglementat prin licențe anuale transparente; acvacultura (investiții private) trebuie legată de concesiuni publice cu garanții de performanță.
- Transferul competenței de cesiune către autorități locale sau regionale, cu avizul obligatoriu al administrațiilor de mediu (în special în arii protejate), cu consultarea publică a comunităților.
- Crearea unui mecanism de revizuire periodică a cesiunilor, pe baza evaluării efectelor sociale, economice și ecologice. În caz de neperformanță, contractele trebuie reziliate automat.
- Limitarea duratei contractelor la 5 ani, cu posibilitate de reînnoire doar dacă sunt îndeplinite obiective măsurabile.
Existența suprapunerilor instituționale:
Contractele de cesiune sunt valabile chiar și în arii protejate (Delta Dunării, situri Natura 2000), fără avizul sau implicarea autorităților de mediu (ARBDD, APM-uri). De asemenea, autoritățile locale nu sunt implicate în negociere, deși multe lacuri aparțin domeniului public local, nu statului.
Această stare de fapt creează haos administrativ, dispute legale, investiții blocate și o rețea de interese clientelare, care întreține status quo-ul. Desființarea ANPA, însoțită de o reformă a mecanismului de cesiune și transferul deciziei către structuri locale și intersectoriale, ar putea duce la o distribuție mai echitabilă și mai eficientă a resurselor acvatice.
Contractele de cesiune pe suprafețe de apă reprezintă instrumente juridice prin care statul, prin intermediul unei autorități competente (în cazul României, ANPA), oferă unui operator economic sau unei entități publice dreptul de utilizare a unor suprafețe de apă în scopuri piscicole sau de acvacultură. Aceste contracte sunt, în teorie, reglementate de legislația națională și trebuie să respecte prevederile europene privind accesul echitabil și transparent la resursele naturale.
Ce sunt contractele de cesiune pe ape în România?
În România, ANPA este instituția care are atribuții legale în ceea ce privește atribuirea și gestionarea drepturilor de utilizare a resurselor acvatice vii și a amenajărilor piscicole. Contractele de cesiune se încheie de regulă pe termen lung (10–20 ani), permitând beneficiarului să exploateze resursa piscicolă și să desfășoare activități de acvacultură sau pescuit comercial în regim concesionar.
Probleme sistemice identificate
- Lipsa de transparență în atribuirea contractelor
Numeroase rapoarte și anchete publice au semnalat că atribuirea contractelor de cesiune s-a făcut în mod netransparent, fără publicarea clară a ofertelor disponibile, a criteriilor de selecție sau a rezultatelor licitațiilor. În multe cazuri, contractele au fost atribuite direct, unor firme apropiate politic sau care nu au demonstrat capacitate tehnică sau experiență piscicolă. - Durata și lipsa condiționalităților stricte
Multe contracte s-au încheiat pe perioade lungi, fără clauze solide privind performanța ecologică, investițiile asumate sau respectarea biodiversității. Rezultatul a fost subutilizarea resursei, abandonarea unor perimetre concesionate sau chiar degradarea habitatelor acvatice. - Concesiuni fictive sau inactive
Există sute de concesiuni înregistrate în acte, dar care nu mai sunt exploatate sau nu produc efecte economice. ANPA nu dispune de o bază de date publică completă, iar controalele în teren sunt rare sau inexistente. - Conflictul de interese între atribuirea contractelor și atribuțiile de control
ANPA, fiind în același timp autoritatea care acordă și care controlează respectarea contractelor, se află într-o poziție incompatibilă cu principiile de bună guvernanță. Controlul intern este practic inexistent, iar auditul extern este sporadic și nepublic. - Ilegalități în zona Deltei Dunării
În Delta Dunării, s-au încheiat contracte de cesiune pe zeci de ani pentru lacuri sau amenajări piscicole care ar trebui să fie în administrarea ARBDD. Aceste suprapuneri de competență au dus la litigii, paralizie administrativă și exploatare haotică a resursei piscicole.
Comparație cu bune practici europene
În alte state UE, concesionarea apelor este reglementată mai clar și este de regulă realizată de autorități regionale sau agenții independente, nu de instituții subordonate politic. De exemplu:
- Danemarca: contractele de exploatare piscicolă sunt atribuite prin proceduri publice transparente, cu condiționalități ecologice stricte și audit anual.
- Franța: agențiile de apă regională gestionează drepturile de utilizare, în parteneriat cu autoritățile locale și cu implicarea comunităților.
- Polonia: se aplică reguli stricte de performanță economică și protecție a mediului, iar contractele se anulează automat în caz de inactivitate.
Ce ar trebui făcut în România?
- Publicarea integrală a tuturor contractelor de cesiune – beneficiar, durată, obligații asumate, stadiu.
- Transferul competenței de atribuire către autorități regionale sau agenții independente.
- Digitalizarea bazei de date privind concesiunile și hărțile perimetrelor piscicole.
- Revizuirea tuturor contractelor inactive sau obținute ilegal.
- Limitarea duratei contractelor la 5–10 ani și introducerea de indicatori minimi de performanță.
- Interzicerea cumulului de contracte pentru același beneficiar pe mai mult de X hectare sau bazine.
- Control extern anual realizat de Curtea de Conturi sau de audituri independente.
Concluzie
Contractele de cesiune, așa cum funcționează în prezent în România, au devenit o sursă majoră de corupție, blocaj instituțional și risipă de resurse. Fără reformă radicală în sistemul de alocare, monitorizare și control, orice alt efort de dezvoltare a acvaculturii este compromis. Transferul atribuțiilor către entități independente și implicarea comunităților locale în guvernanță sunt singurele soluții viabile pentru deblocarea potențialului real al sectorului.